Albastru

17 iulie 2007
Pe cer zboara un avion. In cutia de metal hublourile sunt trase, e ntuneric. Sase sute de suflete ncearca sa doarma. Cu barbia n piept, cu obrazul pe umarul vecinului, cu genunchii la gura. Ca n cala unui acasa .ro/vapor” title=”vapor”>vapor de clandestini. Sub ei, chiar sub picioarele lor, dorm eu. In cutia mea mica din burta cutiei mari. Invelita n patura aspra, cu muzica n urechi, si vibratiile reactorului care o acopera. In ntuneric, cu ochii nchisi, leganata fara duiosie de animalul mare. Lumea se sfrseste aici, si tot aici ncepe. Mai mic dect att nu e, si nici mai simplu.
Jos un copil se uita la cer. La urma alba a avionului.
Soarele rasare n cerul necat de albastru.
 
 

unghi mort

4 mai 2007

Multumesc si pe aceasta cale Parisului, baiat de comitet , pentru eforturile de a ma face sa ma simt ca acasa. De o luna ncoace mi trimite miros de tei ca n liceu, strigat de pescarusi noaptea ca n vacanta mare la mare, fosnet de frunze seara exact ca plopul din fata blocului, j’en passe et des meilleures. Mai am un singur dor, sa tunda careva turnul Eiffel si sa puna vecinii de-un gratar , ca sa pot sa-mi scuip n sn. Edith comment? Piaf ? Never heard.


Dieu vomit les tièdes

3 mai 2007

Cnd ma folosesc de cuvinte ca sa las sa iasa ce e nauntru e ca o echilibristica pe muchia data cu sapun a reflexului.  Distribui cuvinte n fiecare zi, formule, menueturi, corsete de litere , nu nseamna nimic. Cu cuvinte mint, cer apa, ma leg strns de cei din jur,  ghiulele de ocnasi ce suntem unii pentru ceilalti.
Si-apoi, tot cu ele, sa iasa din mine firul ala subtire si invizibil care, nfasurat n ghem, e sufletul meu?

Mintea mea e ca un cal batrn care trage ntins spre grajdul cu vorbe, imagini sonore adaptate celui din fata. Si n timpul asta se strng senzatii care asteapta sa fie trunchiate n litere. Numai sa iasa cumva.

Cele mai datatoare de fiori cuvinte pe care le-am auzit au fost mute.


At last

21 aprilie 2007

Dom’ne, stateam eu pe-aici cu sufletul fracturat si karma nfricosata, rumegnd gnduri bej si numarndu-mi extrasistolele, cu spectrul singuratatii care-mi facea semne din bucatarie sa vin sa bem o cafea, eu, care tocmai ma lasasem, si uite ca la o ntorsatura de playlist poc! apare Ella Fitzgerald, cu At last. Mai, si n-apuc sa ascult doua versuri , ca ma pocneste un rs homeric, de-ala cu lacrimi siroaie, se uita pisica la mine si nu ntelege, eu tot ascult si tot ma’ndoi de rs.


Curatenie de primavarza

20 aprilie 2007

n ultima vreme aplic minimalismul zen la viata de zi cu zi. Fac curat prin cosmetice , inele, cercei. n concluzie mai am cam jumatate din ce aveam cnd m-a apucat. Chestia e ca s-a dus si un om cu apa din albie.


God is great, sky is blue

16 ianuarie 2007
Catedrala imensa se nfunda n fiecare zi n mlastina de dedesubt, se scufunda au ralenti sub tone de dantela de piatra.
Pe o banca fara mila din lemn negru si lustruit ma scufund si eu n linistea punctata de ecouri , n penumbra, n racoare.
 ncep sa iasa din negura detalii: batrna n negru cu minile mpreunate care parca e aici de la Pompei, luciul slab al rndurilor de banci, piatra contorsionata n volute, arabescuri, siluete de sfinti, un obraz nlacrimat, o glezna nsngerata, si iar dantele, aur, argint, durere, spini, ochi care implora , linii frnte, bolti, tot mai sus. E o isterie mistica fara sunet, un haos mut.
Lumina de-afara, orbitoare, ncearca sa inunde nauntru prin toate lucarnele, dar penumbra dinauntru o transforma ntr-un abur, n raze de ceata.

Ies, e mai liniste afara.

 


A Maichata

22 decembrie 2006

 

La Dakar ajungem seara la noua. 33C si umed.
Aerul nu l respir, l beau. mi intra n plamni ca o
vata calda si umeda, nu am oxigen, mi creeaza o panica de astmatic. Ma obliga
sa respir ncet, sa merg ncet, gata, am luat ritmul african.
Totul transpira, noi, ei, zidurile, copacii, aerul. Pe
marginea drumului flori mari si rosii deschise, ca niste plante carnivore
pentru oameni.
Uniforma lipita de piele, eu lipita de plasticul
scaunului din microbuz, soferul conduce ncet si transpira, nici macar nu ne
trece prin minte sa ntrebam daca aerul conditionat functioneaza.
Ne repezim n aerul rece din holul hotelului ca ntr-o
piscina. Nu m-am gndit la tigara pna acum, mi aprind una.
Sunt un turist cu lesa scurta de 24 de ore.
Dimineata stau n hol si dau cu zarul : napoi n
pat cu carti” title=”cartea”>cartea , sau insula Ngor. Cstiga insula.
Prima veste: plecam pe jos. A doua: nu-i departe, stie
comandantul o scurtatura. Comandantul de bord primul, n pantaloni scurti
jerpeliti, slapi, si cu o neverosimila punga de plastic  hotel
laundry  n mna. Sigur o interpretare personala a sfatului  daca
nu vreti sa fiti atacati nu atrageti atentia asupra voastra n tari
sarace . Daca n-ar fi fost alb i dadea cineva un ban. Urmeaza trei colege
proaspete blonde si pufoase, si eu la urma, cu minile n buzunare. Convoiul
cel mai ciudat care s-a nsirat vreodata pe soseaua asta cu praf rosu.
 La un reper
nevazut de nimeni iluminatul cu laundry bag n mna coteste scurt la
stnga, si o taiem, tot n sir indian, de-a curmezisul unui maidan presarat cu
mormane de gunoaie, spre cteva case vopsite de praf n caramiziu.
Tot nainte,
printre casele lipite unele de altele, scunde, din chirpici. N-au geamuri, nici
usi, doar deschideri, doua patrate si un dreptunghi. Miroase a fum, n prag se
joaca copii, femeile zdrobesc graunte de mil n causuri de lemn, o batrna mi
agata privirea din penumbra de lnga usa cu un zmbet ca si cum as mai fi
trecut pe-acolo. Aceeasi culoare si pe ziduri si pe jos, de praf, numai hainele
lor mi lovesc ochii cu verde crud, carmin, albastru indigo. Cineva cnta, un
cne costeliv gfie culcat, copiii se uita la noi cu ochii rotunzi, de parca
ne-am fi vopsit n alb.
Ulita se ngusteaza din ce n ce mai mult, se strnge
peste noi, si dupa un cot ne scuipa pe plaja. 
E mai multa lumina n aer dect apa n fata ochilor,
pluteste un abur de iod , valurile sunt nalte, si spuma alba se amesteca cu
nisipul si cu maruntaiele de peste aruncate lnga barcile trase la mal. O luam n
dreapta.
 E plin de lume, fiecare are ceva de facut, pescarii dorm n barci,
copiii strng navoadele, vnzatoarele de peste striga si duc cosuri pline n
echilibru pe crestet. Si toata lumea asta nu-i ndeajuns ca sa umple lumina si
zgomotul valurilor.
Pirogile care merg spre insula sunt mari, doua stau la
soare pe nisip si a treia se apropie de mal. E plina ochi, oameni, cosuri,
gaini, boccele, si pe deasupra tuturor silueta crmaciului. E n picioare,
ncordat pe prajina de lemn cu care mpinge ncercnd sa tina piroga n echilibru
la fiecare val. nghit n gol si mi spun ca nu mi-e frica, nu-i karma mea sa
mor n Senegal .
Barca ajunge cu botul pe nisip, lumea curge din ea, sunt
veseli, se striga unii pe altii, glumesc.
Ne punem vestele de salvare , africane si ele, cred ca si
Noe le avea tot pe-astea, sper ca daca ne rasturnam macar sa ne dea mai repede
la fund, sa nu ne chinuim. Ma uit pe sub sprncene la psihopatul cu punga de
plastic pe care am avut naivitatea sa-l urmez pna aici, un gnd pentru cartea
care ma asteapta pe pat si pasesc n apa.
 Suntem cel putin
cu zece n plus fata de capacitatea pirogii, ne strngem unii ntr-altii.  Malle, n spatele meu, e ca o madona a lui
Boticelli ntre doua gospodine solide de abanos, o suvita de par auriu pica pe
umarul gol si negru de alaturi. Eu sunt la margine, lnga mine trei fete.
Valurile sunt de zece ori mai mari dect vazute de pe
mal, se sparg si ne uda, coaja de nuca n care suntem salta n toate partile, se
clatina. ntorc capul, Malle e cu ochii strns nchisi, obrazul lipit de
umarul de lnga ea, la un centimetru de suvita uda. Si mie mi-e frica, dar nu
pot sa nchid ochii, daca-i nchid vad toata apa care e sub mine, plina de
ntuneric si adnca. Nu-mi ramne dect sa-i tin deschisi, ca si cum asta ar
tine piroga la suprafata.
Un val mai mare si strig, ntind mna spre fata de
lnga mine, si la jumatatea drumului dau de mna ei. Ne uitam n acelasi timp
la minile noastre strnse una n alta, apoi ne privim, si-ntoarcem ochii
napoi la valuri. Dar minile ramn strnse pna la malul din fata.
Cnd piroga atinge nisipul cineva aprinde soarele la loc,
si da valurile mai ncet.
 Ne zmbim cu
acelasi zmbet ntors din frica, si fiecare pleaca n viata ei
.


La réalité c’est..

3 decembrie 2006
 

Zi ciudata.
 
Azi
dimineata am furat o valiza . Cum? L-am sunat pe C., am luat Smart-ul, ascultat
Brian Adams , cntat fals n cor, 30 de minute mai trziu eram n gura
monstrului.
Carrefour, smbata dimineata, decembrie, lume,
globuri, beteala , cadouri, difuzoare care revarsa lozinci de consum.
Cu ocazia asta descoperim si noi ca e smbata.
Taiem o carare prin lanul de secara pna la
bagaje , aleg bidiviul, caut la roti, cntaresc, rulez doi metri n stnga, doi
n dreapta, adjudecat. Drumul spre iesire presarat cu baraje umane, capcane si
ispite, valiza dupa mine. n doua minute uit de ea.
La casa pun ce-am cumparat pe banda, platesc,
glumesc cu tanti de la casa, valiza lnga mine, sub nasul meu si-al ei.
 Iesim, re-Smart, re-Brian Adams. C. se ntoarce spre mine :  Ba , tu ai atit aliza ? 
  Ce? Da, si-nghite-ti ciocolata… 
.Ma loveste o ndoiala. NU ? Ma uit pe tichet, si nu.
 Nu stiam
ca-i asa simplu, data viitoare mi iau Mercedes. Platesc bujiile.
 
n seara asta un sofer de taxi m-a ntrebat daca
fac trotuarul.
Stateam la semafor cu castile pe urechi si ma
gndeam ca daca iau metroul trebuie sa schimb la Rpublique si ca sunt opt
statii si un tur al Parisului pe la radacina ca sa ajung, iar daca iau o masina
sunt acolo n trei minute si patru euro, si nu stiu de ce ma tot foiam, cnd am
vazut un taxi. Cap sau pajura, m-am urcat.
 Dupa un
minut tipul se uita la mine si zice  Scuzati-ma, mergeti la lucru ? Ma
scuzati ca va ntreb.   Nu. De ce sa va scuz ?  Zgomot
de fisa, eram pe bulevardul exterior, am vazut fetele nsirate. Mi-a venit sa
rd :  Dumneavoastra tocmai m-ati ntrebat daca ma duc la lucru,
adica sa fac trotuarul ?  Pauza, si  mmdaa, ma scuzaati, n-as
vrea saaa.. am crezut.. mi pare rau caa.. v-am vazut asa..nu vroiam
sa..   N-am ndraznit sa ntreb cum
exact m-a vazut el asa.
 
   
Acasa mi fac o cafea, deschid calculatorul, caut
ceva si dau peste un site unde scrie mare si albastru : "La ralit,
c’est ce qui continue d’exister lorsque l’on cesse d’y croire."   
How
ironic.
Om
vedea noi ce continue d’exister.


news flash

2 decembrie 2006
Stau turceste pe perna de piele rosie si ma simt ca o lacusta, am picioarele prea lungi, sau nu stiu.

Depeche Mode live la Europa FM de la 2000 de km. E ca atunci cnd n
linistea dupa-amiezii auzi scrtit de arcuri si tablia patului care
bate n perete. Reflex de empatie, pentru o secunda e ca si cum as fi
acolo, dar n secunda urmatoare revin la iaurtul meu si la pisica
ncolacita pe canapea. Rezultatul e :dom’ne, sau ma duceti de partea
cealalta a peretelui, sau lasati-ma naibii n pace cu senzatiile astea
de "uite-o, nu e"

n ultima vreme, masurabila n luni, dealtfel, am dus-o destul de rau ca sa:
- mi vina sa plng cu lacrimi ct bobul n bratele unei casierite
overweight si overprotecting de la Container Store-ul din Houston
- sa ma duc la Container Store ( magazin de cutii, cutiute, cutioaie, umerase, borcane, pungi de plastic si alte chestii)
- mi revizuiesc integral lista de prieteni la nevoie, dupa principiul
"si ultimii vor fi cei dinti", sau chiar "si cei care nu erau pe
lista.."

n ultimele trei saptamni am dus-o destul de bine ca sa:
- nu ma deranjeze ca n-am avut net-telefon-televizor
- deci sa mi botez pisica Vineri

Acum o saptamna la Tokio. Am ajuns n camera de hotel, am aprins
televizorul, teatru kabuki, am adormit ca fulgerata pe patul
nedesfacut, si m-am trezit opt ore mai trziu, la 11 noaptea. Congelata
de aerul conditionat. Cred ca am intrat n hipotermie , nca putin si ma
criogenizam. Binenteles ca n-am mai dormit pna dimineata.

Orbecait
moale toata ziua printre oameni mici care misuna cu scop. Gasit cafenea
miniatura, la etaj, n capul unor scari exterioare. Cu vedere la
bulevard si la aceiasi oameni minusculi care traverseaza numai pe
verde.
Peretii acoperiti cu afise americane de jazz, un perete ntreg
cu discuri vinil, Billie Holiday, me myself and I cu nasul n irish
coffee, afara Japonia si amurg.
Patronul, 40 de ani, parul strns n
coada de cal, se uita la mine cnd nu ma uit la el. Vorbeste cu trei
liceence n fusta plisata si sosete albe trei sferturi care ard gazul
ntr-un colt .Par sa vina acolo n fiecare zi. Fetele rd tot timpul si
el se nvrte n metrul patrat din spatele barului, schimba discul,
sterge pahare si ma fura din ochi. Chestie care distreaza galeria. Eu
ncerc sa ma conving ca pot sa-mi sprijin barbia pe brat fara sa adorm,
si mi-e bine. As sta acolo vreo doi-trei ani.
Cnd sa plec, mi adun
mintile, fularul si geanta de pe podea, spun frumos arigato, chiar domo
arigato, dau sa ies, patronul le spune ceva fetelor, care se uita la
mine si rd, rd si eu cu ele. Cea din mijloc si face vnt si spune
tatonnd "you beautiful". N-aveam destula tensiune sa rosesc, am mai
arigato odata si m-am dus spre metrou.
napoi la hotel, am schimbat
planul: am oprit aerul conditionat imediat, mi-am luat cartea si m-am pus numai un
pic ntr-un cot. Peste o clipa era dimineata.
Dusul, machiajul,
uniforma si am plecat acasa.
Raportez cu onor,sa traiti, patul tot nedesfacut.
 
 La supermarch-ul de peste drum de mine, la noua fara cinci seara, umbla printre
raioane barbati gen  25-35 de ani cu camasa alba , palton nchis la
culoare si cravata cu nodul largit. Au toti n mna o cutie de ceva
semi-preparat sau congelat, pine, si unii cte o sticla de lapte. Se
uita cam n gol, nici nu par sa stie ce au chef sa mannce, par ca se
gndesc la altceva dar cred ca nu se gndesc la nimic.
Toti la fel,
asa, parca ar fi prizonieri n zeghe cu gamela n mna, care merg pe
culoarele nchisorii spre ratia zilnica. 

Veioza

25 august 2006
 
And now something completely different.
ntotdeauna am rs de cinii lampadar. Cu riscul de a-i vexa.
Pedeapsa : exista si pentru pisici .
 

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X